Jurnalistul e cainele de paza al societatii si are datoria de a latra de fiecare data cand vede hotul si simte primejdia. De multe ori insa acest caine a societatii, in loc sa fie rasplatit pentru devotament si vitejie, primeste suturi in coaste pentru ca latra prea mult si nu latra cum trebuie. Alegoric vorbind, cam asa ar putea fi descrisa situatia in care s-a aciuat Natalia Morari, reporter la publicatia rusa The New Times, expulzata din Rusia.
Mai trist e ca Natalia nu e unica. In Moldova sunt atestate o multime de cazuri in care jurnalistii sunt abuzati si impiedicati de a-si exercita meseria. Din nou si din nou “cainele de paza” simte greutatea ciubotei murdare pe propria-i piele.
In ardoarea mea de jurnalist incepator am mers sa fac primul meu stagiu profesional la ziarul Accente. Tocmai trecusem de sesiunea de vara 2002 si eram nerabdator sa-mi demonstrez abilitatile gazetaresti obtinute dupa primul an de facultate. Redactorul-sef, Sergiu Afanasiu, m-a lasat sa-mi aleg singur subiectul articolului.
Aveam la dispozitie o saptamana, timp in care am decis sa investighez activitatea unor firme (dubioase) de traduceri aflate in vecinatatea sediului Ministerului Justitiei, mai exact in incinta Centrului Cultural “Ginta Latina”. Din surse proprii stiam ca aceste firme se ocupa cu perfectionarea actelor necesare pentru plecarea in strainatate a cetatenilor Moldovei, iar traducerile erau doar o acoperire legala a activitatii criminale.
Intro zi m-am aratat la oficiul firmei si am spus ca vreau sa plec in Italia la munca. Seful mi-a lamurit ca as avea nevoie de vreo 7-8 acte si ca poate sa mi le perfecteze pana deseara, doar ca trebuie sa achit cate $50 pentru fiecare document. I-am raspuns ca am nevoie de timp sa ma gandesc la oferta lui, iar el m-a invitat sa vin seara ca sa vad cum va da actele perfectate clientilor cu care a si batut palma in aceeasi dimineata.
Investigatia mea a fost o surpriza placuta pentru colegiul redactional al ziarului si mi-au inclus articolul in primele pagini. Eram bucuros ca am inceput sa pasesc tare si ferm pe taramul jurnalismui, insa toate pana dupa amiza zilei de publicare a ziarului. Atunci, in plina zi, m-am trezit inconjurat de 3 insi care m-au silit sa urc intro masina, iar acolo ma astepta seful care-mi promitea acte timp de-o zi. Nu stiam incotro ma duc, dar spre fericirea mea am mers pana la redactie pentru ca acolo, cu strigate, injuraturi si amenintari, seful suparat sa ceara dezmintire. Culmea era ca in articol nu figura nici numele sefului si nici numele firmei. Acesta se auto-identificase pentru ca scrisesem ca are jeep.
Dupa aceasta au mai urmat cateva intalniri insotite de amenintari la adresa mea si ma interoga despre cine a dat comanda sa scriu acest articol si cat m-au platit.
Chemasem politia la redactie. Venise un politist care m-a chestionat si plecat ca sa nu-l mai vad niciodata dupa atunci. Insa scaarea mi-a venit de la colaboratorii Centrului Combaterii Crimelor Economice si a Coruptiei. Ei s-au interesat de activitatea “sefului” si la una din intalniri, m-au inzestrat cu microfon ca sa inregistreze amenintarile la adresa mea.
Seful a fost retinut, sediul firmei si apartamentul personal au fost perchezitionate. Colaboratorii au gasit o sumedenie de acte juridice moldovenesti si straine neperfectate. Era de ajuns sa scrii orice nume si sa aplici stampila, si documentul era gata. Pe langa asta au gasit zeci de pasapoarte si arme de foc.
In fine, seful a fost pus in libertate, iar cazul trecut la comisariatul de politie al sectorului Buiucani. Nu mai are rost sa va spun ca nu a urmat nici un fel de proces, iar peste cateva zile seful s-a intors la vechea sa ocupatie de langa Ministerul Justitiei. Istoria oricum se incheie cu un happy end, pentru ca vreo 2 ani mai tarziu il recunoscusem pe sef in unl din reportajele de stiri de pe M1. Seful a fost prins in flagrant si risca ani grei de inchisoare.
Am avt norocul sa fiu ajutat de acei colaboratori care si-au facut meseria cinstit, insa acest caz ar mai degraba o exceptie. In Moldova, de cele mai multe ori “cainele de paza” nu are nici o protectie atunci cand vine primejdia. El ramane fata in fata cu hotul care nu se teme de latrat, iar societatea pe care o avertiza de atatea si atatea ori intarzie sau nu vrea sa-l ajute.
Cainele de paza a devenit de fapt un caine fara stapan, un caine vagabond, nevoit sa-si caute rostul si menirea intro societate atat de confuza.
Photo: applause4paws.com
